Casa de expeditii
Transport international de marfuri Email: office@recofert.ro
Apr 22 2014

Reguli de primire a marfurilor la transport

Agentii transportatori (persoane fizice sau juridice) primesc marfurile (incarcaturile) in baza contractelor de transport. Acestia vor asigura transportul prioritar al marfurilor prevazute  in contract, cu  exceptia cazurilor de calamitati naturale, catastrofe, avarii si alte situatii exceptionale.

Tipurile si numarul de vehicule necesare pentru efectuarea unui transport de marfa, specificul marfurilor, precum si itinerarul se stipuleaza in contractul de transportare a marfurilor. Agentul transportator este obligat sa puna la dispozitia expeditorului de marfuri pentru incarcare mijlocul de transport auto prevazut in stare buna, utilizabil pentru transportarea marfurilor de categoria data, si care sa raspunda cerintelor normelor sanitare si de protectie a mediului inconjurator, in termenul convenit cu expeditorul de marfuri. Expeditorul de marfuri este obligat sa asigure pregatirea, ambalarea, marcarea si incarcarea marfurilor pe materialul rulant in termenele convenite cu agentul transportator.

Marfurile ce necesita ambalaj suplimentar pentru a fi protejate de pierdere, alterare si deteriorare in timpul transportarii trebuie prezentate la transport in ambalaj integru, care corespunde standardelor nationale sau conditiilor tehnice ori in cazurile stabilite  in alt ambalaj bun, care asigura integritatea lor deplina.

Apr 22 2014

Avantajele utilizarii transportului rutier

Cresterea industriala si dezvoltarea accelerata a economiei de piata a condus la imbunatatirea drumurilor si la cresterea interesului pentru realizarea de mijloace de transport performante.

Daca analizam Romania in comparatie cu majoritatea tarilor din Uniunea Europeana, vom indentifica un nivel scazut de modernizare a drumurilor publice chiar daca si in tara noastra dupa 1989 transporturile rutiere au capatat un mare avant.

Care sunt avantajele utilizarii transportului rutier?

1. Incarcarea marfurilor se face direct de la locul de expeditiei (exemplu: magazie sau punct de productie) iar descarcarea la punctul de destinatie, fara a fi necesare executarea de manipulari suplimentare a marfurilor.

2. In cazul transporturilor de marfa utilizand ca mijloc autovehiculele se constata ca pregatirea este rapida, existand posibilitatea schimbarii cu rapiditate a directiei de deplasare si a volumului de marfa transportat.

3. La nivel de costuri, cheltuielile de expeditie sunt acceptabile comparativ cu alte mijloace de transport.

4. Utilizarea transporturilor rutiere permite asigurarea unei protectii superioare a marfurilor in fata anumitor socuri sau intemperii.

Apr 22 2014

Sectorul de transport din Romania si dezvoltarea transportului de marfa

Pozitia geo-strategica a Romaniei reprezinta un punct forte al sectorului de transport existand conexiuni de transport de marfa national, bine stabile, cu tarile invecinate si Marea Neagra in cazul transportului international de marfa.

In ultimii ani a crescut interesul pentru transportul de marfa intern si international din Romania datorita fortei de munca calificata si a costurilor reduse, la care se adauga amplasamentul avantajos pe reteaua TEN-T cu accesibilitate crescuta la tarile invecinate.

Serviciile de transport din Romania sunt bine organizate si competitive. Punctele slabe ale sectorului de transport sunt: calitatea relativ redusa a infrastructurilor de transport; investitiile insuficiente pentru reabilitarea si modernizarea infrastructuri nationale de transport rutier, conducand la restrictii de viteza si la aparitia unor puncte de trecere periculoase; conexiunile rutiere insuficiente cu terminalele intermodale si porturile care sa creasca interesul potentialilor beneficiari ai transportului de marfa.

In 2014, un obiectiv general este dezvoltarea sistemului national de transport intern si international de marfa in scopul eficientizarii transportului si cresterea sigurantei traficului la nivel national.

Mar 28 2014

Care sunt marfurile cu cea mai mare frecventa de transport din Romania catre alte state?

Prin transport rutier se intelege deplasarea in spatiu a bunurilor si oamenilor cu ajutorul autovehiculelor care sunt mijloace de transport autopropulsate. In materie de marfuri transportate din Romania catre alte tari, ponderea cea mai mare o detin urmatoarele tipuri de marfuri: minereuri metalifere si alte produse de minerit si exploatare de cariera; turba; uraniu si thoriu (30,3%), alte produse minerale nemetalice (19,7%) si produse alimentare, bauturi si tutun (9,5%).

Recofert, casa de expeditii cu capital integral privat, desfasoara servicii de transport de marfuri inspre si dinspre statele membre ale Uniunii Europene. Casa de expeditii Recofer este specializata in urmatoarele servicii de transport marfa:

1. Transporturi de marfuri agabaritice

2. Transporturi de marfuri periculoase

3. Transport de autoturisme

4. Transport de marfuri frigorifice

5. Transport de marfuri vrac

6. Transport de utilaje agricole

7. Transport de autoturisme

8. Transport cu cisterne

9. Transport containere

10. Transport marfuri generale

Mar 28 2014

Transportul de marfa periculoasa in Romania

Conform Anuarului Statistic al Romaniei, in cadrul transportului de marfa, o categorie aparte o reprezinta transportul rutier de marfuri periculoase.

In anul 2013 au fost transportate urmatoarele categorii de marfuri priculoase: explozivi, gaze, lichide inflamabile, solide inflamabile, substante caracterizate printr-o combustie spontana, substante care, in contact cu apa, emit gaze inflamabile, substante oxidante, peroxizi organici, substante otravitoare, substante care produc infectii, materiale radioactive, materiale corozive si alte materiale periculoase.

In anul 2013 au fost transportate 1.758.422 mii tone-km marfuri periculoase prin sistemul de transport rutier, ceea ce reprezinta 3,12% din volumul marfurilor transportate prin acest sistem.

Dintre categoriile de marfuri transportate in anul 2013, ponderea cea mai mare este reprezentata de lichide inflamabile (28%), iar alte materiale periculoase şi gazele sunt reprezentate in proportii semnificative (20%, respectiv 19%).

Pentru a nu pune in pericol mediul inconjurator si viata participantilor la trafic, transportatorii de marfuri periculoase sunt supusi unor prevederi speciale.

Marfurile si produsele periculoase se transporta numai cu autovehicule special amenajate, purtand semne distinctive de identificare si in conditiile stabilite prin normele legale in vigoare. Acestea trebuie insotite pe tot parcursul de persoane care sa cunoasca caracteristicile acestora, iar conducatorul trebuie sa aiba asupra sa documentele de transport prevazute de lege si sa cunoasca normele referitoare la transportul si la manipularea incarcaturii.

Mar 28 2014

Romania vs. Grecia din perspectiva transporturilor de marfa

Aflata in plina criza, Grecia se confrunta cu probleme si in ceea ce priveste transportul de marfuri. Comparativ cu Grecia, Romania a inceput sa castige teren, acest fapt datorandu-se roblemelor din ultimii patru ani ai Greciei (numarul somerilor a atins printre cele mai ridicate cote din UE).

Desi nu este recunoscuta ca o piata de consum importanta, Grecia detine un sistem de transport al marfurilor bine pus la punct. Din acest punct de vedere Romania are un punct in minus, cauzat de faptul ca transportatorii sunt din ce in ce mai impovarati de taxe aplicate pentru o activitate care si asa se desfasoara cu multa dificultate din cauza infrastructurii precare si a tarifelor extrem de mici practicate la nivel local.

Chiar daca economia elena este la pamant din cauza recesiunii, grecii se pot mandri, in continuare, cu peste 2.000 de km de autostrada (foarte mult comparativ cu cei 550 de km de autostrada ai Romaniei). Diferenta este cu atat mai ingrijoratoare cu cat suprafata statului grec este de aproape doua ori mai mica decat cea a Romaniei.

Spre deosebire de Romania, transportul rutier de marfuri este mult mai civilizat in Grecia datorita si numarului mare de autostrazi pe care il detine statul elen. Este adevarat ca taxele de drum sunt mai mari, dar tarifele sunt justificate, daca se ia in calcul infrastructura Greciei: drumuri asfaltate in proportie de 90%, tuneluri de kilometri intregi care trec prin munti, peste 2.500 de pasaje subterane.

Problema in Grecia o reprezinta numarul foarte mic de companii specializate in transportul de marfuri. De aici si numarul de camioane infinit mai mic decat cel al Romaniei.

Toate documentele si autorizatiile de care este nevoie pentru a infiinta o companie de transport ajung sa coste peste 10.000 de euro, in timp ce la noi costurile sunt de aproximativ 200 de euro.

Comparatia dintre Grecia si Romania la nivel de servicii de transport marfa este necesara daca se ia in calcul numarul mare de transporturi efectuate de pe teritoriului Romaniei pe al Greciei si invers. De la noi se transporta foarte mult produse de papetarie, carne congelata, materii prime pentru industria chimica, iar de la ei ne ontoarcem cu materiale de constructii sau cu produse sezoniere (portocale, masline).

Feb 23 2014

Licenta de transport – informatii generale

Licenta de transport se elibereaza de autoritatea competenta pentru o perioada de cinci ani si se vizeaza anual. Daca operatorul de transport detine vehicule rutiere pe baza de contract de inchiriere, licenta de transport se acorda pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de cinci ani.

Licentele de transport pot fi suspendate sau anulate in caz de abateri repetate de la reglementarile specifice privind transportul rutier si protectia mediului, cand una din conditiile impuse pentru obtinerea licentei de transport nu mai este indeplinita.

Efectuarea unui transport rutier public este permisa pe baza licentei de executie emisa de autoritatea competenta pentru fiecare vehicul, pe numar de circulatie.

Licenta de executie, impreuna cu celelalte documente stabilite de autoritatea competenta, trebuie sa se afle la bordul vehiculului rutier si vor fi prezentate organelor de inspectie si control abilitate.

Licenta de executie se acorda pe perioada solicitata de operatorul de transport, dar nu mai mult de un an. Ea poate fi suspendata sau anulata in cazul in care nu sunt respectate conditiile impuse la eliberare.

Constituie contraventie si se sanctioneaza ca atare, urmatoarele fapte:

- efectuarea de transporturi fara licenta, cu licente suspendate sau anulate;

- efectuarea de transporturi pentru terti, contra plata, de catre operatorii de transport rutier in interes propriu;

- utilizarea de catre operatorii de transport rutier a unor conducatori auto straini, fara drept de munca in Romania pentru conducere autovehiculelor in trafic national si/sau international;

- efectuarea de transporturi turistice in trafic intern si international sau de transporturi publice de persoane, trafic international, cu autocare neclasificate sau cu certificat de clasificare expirat;

- acordarea de licente de transport si de executie, cu incalcarea conditiilor impuse de autoritatea competenta;

- transportul de marfuri periculoase, perisabile si animale vii, fara indeplinirea conditiilor speciale impuse de autoritatea competenta referitoare la conducatorul auto, marfa si vehicul;

- comercializarea de vehicule ale caror caracteristici nu mai corespund datelor mentionate in cartea de identitate a vehiculului sau de vehicule, echipamente si piese care nu au fost supuse omologarii;

- functionarea unitatilor de reparatii si intretinere, a statiilor de inspectie tehnica, fara autorizatie sau cu autorizatie avand termenul de valabilitate expirat;

- atestarea ca bun pentru circulatia pe drumurile publice a unui vehicul care nu indeplineste conditiile tehnice; inscrierea unor informatii false privind numarul de stele sau categoria de clasificare a autobuzelor si autocarelor.

Feb 06 2014

Cum se stabilesc tarifele in transporturile rutiere interne de marfuri

Potrivit reglementarilor in vigoare, tarifele pentru transporturile auto interne de marfuri se stabilesc prin negociere intre transportator si expeditor. Expeditorul poate duce simultan tratative cu mai multe firme de transport de marfa si o poate prefera, pentru incheierea contractului, pe aceea care-i ofera pretul cel mai avantajos, daca toate celelalte conditii ale transportului raman aceleasi (tipul autovehiculului, durata transportului, bonitatea firmei de transport, renumele acestuia, etc.)

In stabilirea nivelului pretului de negociere toate firmele de transport antrenate in procesul de transport marfa pornesc de la costurile pe care ar trebui sa le suporte pentru efectuarea transportului in cauza. Aceste costuri depind de tipul autovehiculului, de tonajul acestuia, de distanta care trebuie parcursa, etc., si se raporteaza la urmatoarele elemente de cheltuieli:

• Costul combustibilului. Acest cost se poate determina prin produsul dintre pretul unitar al combustibilului si consumul normal de combustibil. La randul sau, consumul normal de combustibil se determina in functie de:

1. parcursul autovehiculului, in km echivalenti;

2. consumul mediu de combustibil pentru parcursul fara incarcatura, in litri/100 km echivalenti;

3. coeficientul de corectie a consumului de combustibil pentru sarcina transportata;

4. coeficientul de corectie a consumului de combustibil pentru conditii climatice nefavorabile (zapada, polei);

• Costul lubrefiantilor. Acesta se poate determina prin produsul dintre pretul unitar al uleiului si consumul normal de ulei. Acesta din urma, la randul sau, depinde de: parcursul autovehiculului, in km echivalenti, consumul specific de ulei la 100 km echivalenti, numarul schimburilor de ulei scadente si efectuate in perioada respectiva;

• Costul anvelopelor se determina raportand produsul dintre parcursul echivalent, numarul de anvelope si pretul unitar al anvelopelor la norma de rulaj-casare a anvelopelor.

• Cheltuielile cu amortizarea pot fi determinate prin raportarea produsului dintre parcursul echivalent si valoarea autovehiculului (valoarea actualizata) la parcursul de casare;

• Salariul conducatorului auto se poate determina prin produsul dintre salariul orar si raportul dintre parcursul echivalent si viteza medie realizata pe parcursul respectiv;

• Cota-parte a cheltuielilor generale ale firmei de transport marfa. Aceasta cota se poate determina pe l km echivalent parcurs si se poate inmulti cu numarul de km echivalenti realizati in cursa respectiva.

Feb 06 2014

Componentele procesului de transport rutier

Procesul de transport al marfurilor pe sosele are trei componente de baza: drumul, autovehiculul si conducatorul auto.

Drumul

Ca suport material pe care se deruleaza circulatia autovehiculelor, drumul conditioneaza prin calitatile sale mobilitatea autovehiculelor si eficienta exploatarii lor tehnice si comerciale.

Un drum este cu atat mai bun cu cat solicita din partea autovehiculului o forta de tractiune mai mica, permite circulatia cu viteza mare in limitele legale admise, prezinta un grad de uzura minim si o siguranta maxima pentru circulatie.

In Romania, starea actuala necorespunzatoare a retelei de drumuri produce consumuri suplimentare de carburanti pentru autovehicule care se ridica la 1,2 milioane tone/an. Comparativ cu tarile europene dezvoltate din punct de vedere rutier, Romania continua sa se mentina pe o treapta inferioara in ceea ce priveste asigurarea fondurilor necesare pentru intretinerea si repararea retelei de drumuri publice, spre deosebire de marea majoritate a tarilor europene care au aplicat taxe utilizatorilor drumurilor acoperind integral cheltuielile necesare.

Autovehiculul

Autovehiculele si remorcile acestora pot circula pe drumurile publice din Romania numai daca starea lor tehnica corespunde normelor si standardelor nationale de siguranta rutiera si protectie a mediului inconjurator.Pentru a putea fi mentinute in circulatie, autovehiculele si remorcile inmatriculate trebuie supuse periodic, de catre proprietari, unei inspectii tehnice.

Conducatorul autovehiculului

Autovehiculele pot fi conduse pe drumurile publice numai dacă, pe langa indeplinirea conditiilor tehnice necesare, sunt inmatriculate la organele de politie si conducatorii lor poseda permise de conducere valabile pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

In timpul conducerii, conducatorul autovehiculului trebuie sa aibă asupra sa:

• permisul de conducere, cu anexa acestuia;
• certificatul de inmatriculare a autovehiculului;
• foaia de parcurs pentru autovehiculele apartinand intreprinderilor;
• dovada verificarii tehnice anuale sau, dupa caz, talonul cu reviziile tehnice ale autovehiculului.

Ian 18 2014

Nevoia de transport in economia mondiala

Transporturile interne si internationale asigura buna desfasurare a productiei in principalele domenii de dezvoltare ale unei tari: industria si agricultura. Transporturile faciliteaza legaturile intre regiunile cu materii prime si cele in care acestea se prelucreaza, precum si desfacerea si redistribuirea produselor in centrele corespunzatoare, circulatia oamenilor, apropierea intre asezari umane, intre tari, intre continente. Prin diversitate, nivel tehnic, viteza, intensitatea fluxurilor, transporturile caracterizeaza, de regula, zonele dezvoltate economic si tarile puternic industrializate.

Atat transportul intern cat si cel international influenteaza intreagul sistem economico-social al unei tari; de aceea se impune o dezvoltare ordonata si armonioasa a acestora (obiectiv prioritar al politicii economice a unui stat). Dezvoltarea transporturilor interne si internationale conduc la aparitia de noi mijloace de transport perfectionate si specializate care contribuie la dezvoltarea comertului pe plan intern si international.

Transporturile reprezinta un sistem dinamic si rational ce consta in utilizarea de mijloace tehnice specifice, utilaje si cai de comunicatie, deservite de un personal specializat. Rolul transporturilor in epoca moderna consta in deplasarea in timp si spatiu a marfurilor si persoanelor.

In domeniul transporturilor obiectivele cu caracter strategic sunt cele mai importante in politica economica si vizeaza:

1. Crearea si dezvoltarea economiei sociale in care piata transporturilor functioneaza in stransa legatura cu celelalte piete (piata de capital, piata fortei de munca);

2. Restructurarea societatilor de transport vizand in special retehnologizarea acestora;

3. Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii transporturilor;

4. Crearea unei legaturi instre sistemul national de transport si cel european.

Politica de dezvoltare a transporturilor in Romania este exercitata de catre Guvern prin Ministerul Transporturilor. Ministerul Transporturilor reprezinta forul suprem de conducere in domeniul transporturilor si are ca atributie adoptarea de decizii strategice privind realizarea si aplicarea reformei in domeniu. Vizeaza, in special, racordarea eficienta a transportului din Romania la sistemul european de transporturi.